|
Oul- traditie (C.C.C.)
Oul ca aliment ritual de consfintire a sarbatorii a aparut inca de la inceputul crestinismului. Mai mult decat atat, multe popoare antice si-au reprezentat nasterea cosmosului dintr-un ou. Inainte de a fi aliment, acesta este simbol al perfectiunii, al fecunditatii si al belsugului, un microunivers care este sursa de miracole.
Acestor atribute li se adauga simbolistica, deloc intamplatoare, a culorilor: rosul, culoarea vietii si a regalitatii, galbenul, culoare solara, verdele, simbolizand renasterea si speranta, si albastrul, semnul credintei. In general, cand spunem "ou vopsit de Pasti", evocam oul rosu, ipostaza cromatica asimilata de crestinism.
In lucrarea sa "Sarbatoarea noastra de toate zilele", Narcisa Alexandra Stiuca precizeaza ca legendele apocrife au facut din oul rosu o adevarata emblema a sarbatorii, legandu-l de rastignirea lui Iisus Hristos. Astfel, cea mai raspandita credinta este ca Mironositele, cele trei Marii care l-au jelit pe Iisus, au adus oua ca prinoase la picioarele Lui, iar acestea s-au inrosit de la sangele jertfirii.
O alta traditie plaseaza minunea inrosirii oualor in momentul in care Maica Domnului, fugind din calea oamenilor lui Irod, a inceput sa arunce cu pietre peste umar, iar acestea s-au transformat in oua colorate. Soldatii
s-au oprit sa le adune si au uitat de porunca imparatului.
O legenda veche vorbeste despre cearta dintre Fartat (Dumnezeu) si Nefartat (Diavol) la Urzirea Lumii. Se spune ca Diavolul, inlantuit in adancuri, roade neincetat cele patru furci de ceara pe care se sprijina pamantul. El se opreste doar cand vede cojile oualor colorate plutind pe Apa Sambetei si intelege ca au venit Pastile. Cat timp le admira, furcile cresc la loc si raman asa pana la sarbatorile viitoare. Cand femeile nu vor mai vopsi oua si nu vor mai trimite copiii sa arunce cojile in apa, lumea se va prabusi in neant.
In Bucovina, se spune ca, dupa ce ouale s-au inrosit de sangele Sau, Iisus le-a spus oamenilor sa faca de atunci incolo acest lucru in amintirea rastignirii Lui.
Vopsirea oualor este o traditie raspandita la toate popoarele. Folcloristii prevedeau ca "incondeiatul" si "inchistritul" vor disparea dar, in prezent, nu exista sat romanesc in care sa nu gasim aceste opere de arta taranesti.
Conform traditiei, nu toate ouale trebuie impodobite cu forme si figuri, ci doar acelea care se pastreaza in casa pentru a aduce noroc si belsug si a o apara de rele: acestea sunt ouale "muncite", fie policrome, realizate prin vopsiri succesive si o imbinare a modelelor, de unde si denumirea de "impestritate", fie cele rosii cu ornamente aplicate cu ceara alba sau prin scrijelirea vopselei.
Ouale monocrome, aproape intotdeauna rosii, se numesc in Bucovina "merisoare". Ele se vopseau in trecut doar cu substante vegetale si erau destinate prinoaselor pentru morti.
Cojile de ceapa, zeama de sfecla, frunzele de mar sau corn si coaja de prun dadeau nuanta de rosu. Brandusele, frunzele de mesteacan, socul si coaja de par generau straluciri de galben si auriu, viorelele colorau ouale in albastru, iar verdele aparea prin fierberea oualor in zeama de frunze de nuc sau muguri de mar paduret. Toate plantele erau culese dupa o anumita stiinta, in momentele cele mai favorabile din an, si erau pastrate cu grija pana in Saptamana Patimilor.
Alfabetul simbolic folosit in incondeierea oualor de Pasti are adanci semnificatii crestine. "Braul Maicii Domnului", "Crucea Pastilor", "ochiul" si "porumbelul", simboluri ale Duhului Sfant, "mana", care semnifica binecuvantarea dumnezeiasca, "scara", simbol al ascensiunii la ceruri, "pestele", incifrare a numelui lui Iisus, si "carja", emblema Pastorului sufletelor ratacite, sunt doar cateva dintre motivele ce impodobesc oul traditional de Pasti.
Ouale impodobite se duc la biserica pentru a fi sfintite, iar dupa slujba Invierii, mai intai varstnicii si apoi tinerii le ciocnesc rostind formulele de confirmare a credintei "Hristos a inviat!", " Adevarat a inviat!".
In Transilvania, capul familiei imparte un singur ou sfintit cu toti membrii acesteia. Aceasta impartire inseamna ca, daca cineva se va rataci peste an pe cai necunoscute si se va gandi la acela cu care a mancat ou in ziua de Pasti, va nimeri calea. Ciocnitul oualor are si conotatii prevestitoare: se spune ca cei care ciocnesc oua rosii se vor intalni si pe lumea cealalta, iar cel al carui ou se sparge primul, va muri inaintea celuilalt.
Pentru ca si-a primit calitatile prin contact cu sangele lui Iisus, consumul oului de Pasti este supus unor interdictii care opresc adancirea chinurilor Lui: primul ou nu se sareaza si nu se taie cu cutitul, cojile sunt adunate cu grija, ca sa nu fie calcate, iar cei care vor sa fie sanatosi tot anul il mananca intreg.
Pus in apa impreuna cu monede de argint, oul aduce sanatate, frumusete si noroc celor care se spala pe fata, in zilele de sarbatoare. De asemenea, asezat sub pernele fetelor de maritat, se crede ca le va aduce noroc in dragoste, iar pastrate la icoane sau la grinda casei, ouale sfintite asigura sporul acesteia si o pazeste de spiritele rele. Avand puteri energizante, oul de Pasti este ingropat la capatul viei pentru a-i spori rodul si, la primul arat, plugul si vitele trec peste un ou rosu.
In zilele de Pasti si pana la Ispas, ouale impodobite nu lipseau dintre daruri: fetele le daruiau baietilor preferati, iar, in a doua saptamana dupa Pasti, finii le dadeau cadou nasilor.
In urma influentelor occidentale, copiii primesc acum oua de ciocolata, pe care le aduce Iepurasul. In folclorul popoarelor catolice se spune ca, in Joia Sfanta, clopotele bisericilor pleaca la Roma sa aduca oua rosii, pe care le ascund prin gradini pentru a fi gasite de copii - cel care aduna cele mai multe oua va fi norocos tot anul.
La popoarele germanice se spune ca ouale rosii sunt aduse de Iepuras, iar copiii trebuie sa pregateasca cuibare din frunze si din flori de primavara.
|
Prima pagina
craciun [21]
