|
Mos Craciun
"Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Voi Ma veti chema, si veti pleca; Ma veti ruga, si va voi asculta. Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Domnul" Ieremia 29:11 - 14pp
O ocazie speciala in care am fost implicat Duminica seara, m-a condus sa imi aduc aminte de o ilustrare legata de o fetita care statea la rand intr-un magazin universal pentru a avea si ea ocazia sa stea pe genunchii lui Mos Craciun. Coada era lunga, si in ea se gaseau multi copii cuminti, cat si altii mai nazdravani, si intamplarea a facut ca cu cateva persoane inainte ca Ancuta sa ia loc pe genunchii "mosului", Mos Craciun sa fie ocupat, cu cel care parea cel mai nazdravan dintre copiii. Acesta cand a sezut, a inceput sa rada de Mos, sa-l traga de urechi, ba chiar si de barba, cand spre oroarea Ancutei, barba "mosului" i-a parasit fatza. Plin de suparare, si manios peste fire, cu fata mai rosie decat cojocul purtat, "mosul" s-a ridicat in picoare si a urecheat acel baiat, dupa care a parasit scena, rostind cuvinte, care si pe noi ne-ar face sa rosim. In momentul acela, ceva s-a intamplat cu Ancuta. Parca toata lumea s-a prabusit in jurul ei, dandu-si seama ca "mosul" nu era mos, si nici pe departe asa de bun cum credea.
Tot in ziua aceea, si-a pierdut si speranta ca in lumea aceasta ar putea fi ceva bun si adevarat. Cu aceste sentimente Ancuta a devenit Anca, o tanara, care rareori zambea, care parea ca vede totdeauna negrul, si pentru care soarele nu parea sa rasara vreodata. Era o seara de iarna, cand Anca iesind la plimbare, mai mult privind luminitele care impodobeau totul in acea noapte tarzie de Decembrie, si poate sperand ca una din ele sa reinvie si in ea o cat de mica speranta, mai mult patinand decat mergand, auzi de undeva o cantare cunoscuta. "O Betleem".
Simtind ceva atragand-o a cautat repede locul de unde venea acest cantec, si in seara aceea, dupa mult timp, Ana pasi intr-o biserica. Si tot acolo l-a cunoscut pe Isus. Si ceva a inceput sa se intample in viata ei. Speranta a fost din nou reaprinsa. Lumea din jur din nou avea o insemnatate, si zambetul i-a revenit. De ce? Pentru ca si-a dat seama ca intr-adevar, in lumea aceasta nu e nimic bun si adevarat, dar Isus a ales sa coboare la noi, pentru a ne conduce spre o lume mai buna. In seara aceea ceva s-a intamplat cu Ana, pentru tot atunci, Isus a devenit prietenul ei, cat si fratele ei mai mare.
Auzind multe colinde (sau colinzi) privind multe imagini, ... imi dau seama ca desi lumea se mandreste, ca in aceasta perioada serbeaza nasterea Domnului, s-a cam uitat de sarbatorit, si sarbatoritul am devenit noi.
In aceasta perioada a anului, lasa-l pe Isus sa se nasca in inima ta, si dai voie sa creasca in tine.
Republicat cu permisiunea de la Benjamin Stan http://www.intercer.net/devotional/index.html
|
Prima pagina
craciun [21]
