|
Sfintele taine (Pocainta) Cosmina C.
Pocainta, spovedania sau marturisirea pacatelor (Instituire: Ioan 20, 22-23) este taina iertarii pacatelor savarsite dupa botez, de unde si denumirile ei: innoirea botezului, impacarea cu biserica vazuta, fagaduinta pentru a doua viata crestina. Intr-adevar, crestinul beneficiaza nu numai de tainele de initiere spre iertarea pacatului stramosesc, ci si de posibilitatea <>botezului, de etape de ridicare prin pocainta atunci cand crestinul a cazut. De aici, necesitatea pocaintei si spovedaniei pentru toti care au pacatuit dupa botez ( Ioan 1, 9). << Daca zicem ca nu avem pacat, ne inselam singuri si adevarul nu este in noi>> (I Ioan 1, 8).
Taina are mai multe elemente esentiale:
- Recapitularea sau innoirea marturisirii de credinta facuta de penitent la botezul sau: <>.
- Constiinta starii de pacat, sau intristarea pentru pacat, si hotararea de a pune un inceput nou de a schimba viata prin << innoirea mintii>> (Rom. 12, 2), inspirate de iubirea fata de Dumnezeu. Crestinii au modele de cainta pentru pacate atat in Vechiul Testament (Daniel 10, 10, unde se vorbeste de caderea in genunchi pe mainile lui Dumnezeu si de rugaciunea lui Manase - 2 Cronici 33, 12-18), cat si in Noul Testament: smerenia vamesului in raport cu bogatul (Luca 18, 14), intoarcerea la casa parinteasca a fiului plecat: << Tata, gresit-am cerului si fata de tine; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau>> (Luca 15, 18-19).
- Pomenirea pacatelor grave si marturisirea lor, pe nume, deoarece crestinul se afla in captivitatea lor. Aceasta se facea, in trecut, in mod public, in mijlocul Bisericii, ceea ce arata ca spovedania este un act de impacare cu comunitatea. Marturisirea este totdeauna necesara, dar mai ales in cazul pacatelor grave si dupa o lunga separare nejustificata de comunitatea liturgica. Marturisirea individuala si deplina a pacatelor grave (Biserica nu admite marturisirea colectiva si dezlegarea sacramentala generala decat in situatii exceptionale) este urmata de rugaciunea de dezlegare sau de iertare a pacatelor care este formulata de preot in numele lui Hristos, singurul care are puterea de a lega si dezlega (Marcu 2, 7, 10; Ioan 20, 21-23), dar si in numele comuniunii <>. Noul Testament da un mare exemplu: unul din condamnatii rastigniti impreuna cu Hristos a zis: << Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta>>. Iisus i-a raspuns: << Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai>> (Luca 23, 42-43).
- Prin dezlegarea sacramentala se iarta pedeapsa cuvenita pacatelor marturisite, pentru care exista << pocainta de faptele moarte>> (Evr. 6, 1). De aceea, canonul de pocainta ( epitimia) nu e o compensatie pentru pacate, o satisfactie legalizata. Singura forma de penitenta cunoscuta in traditie este retinerea pentru un timp de la Cuminecatura. Excluderea de la Impartasanie nu inseamna insa separare de Biserica. Penitentul primeste anafora ( antidoron) in locul Euharistiei (Sf. Ioan Postitorul, can. 33). Mai mult, celui ce se pocaieste i se aplica totdeauna metoda iconomiei, a creditului pastoral, nu cea a acriviei, a verdictului aspru (Sinodul trulan, can. 102). Spovedania are un caracter terapeutic: <> (Ioana 5, 14).
|
Prima pagina
catolica [22]
