|
Sfintele Taine-Nunta (C.C.C)
Nunta (Instituire: Efes. 5, 25, 32) este cea dintai dintre tainele crestine amintite de Noul Testament (Ioan 2, 1-11; Matei 19, 4-6). De fapt, casatoria (alianta matrimoniala) exista si in Vechiul Testament, dar Iisus ii da o semnificatie unica, sacra, eterna. Nunta este taina in care se binecuvinteaza unirea omului cu femeia, cu trup si suflet, intr-un mod unic. Unii exegeti biblici cred ca textul: << Acolo unde sunt doi sau trei uniti in numele Meu>> (Matei 18, 20) se refera la unirea dintre barbat si femeie.
Ritualul de consacrare a cuplului om-femeie cuprinde:
- Liberul consimtamant, sau legatura naturala bazata pe iubire, a celor ce se casatoresc, membri botezati ai Bisericii. Acest contract matrimonial este indispensabil nuntii, dar nu aceasta o face o institutie divina.
- Caracterul sacramental propriu nuntii il da binecuvantarea unirii (mainilor) impreuna cu ritualul incoronarii savarsite de preot, in numele lui Hristos si dupa modelul unirii lui Hristos cu Biserica, Mireasa Sa (Efes. 5, 25-32), prin care se daruieste un har special mirilor. Momentul principal al tainelor este rugaciunea de unire a sotilor: <>. Cu mainile impreunate, sotii primesc cununiile pe cap ca semn al aliantei lor, cu binecuvantarea: <>. Preotul conduce pe cei cununati impreuna cu nasii lor intr-o ocolire, ca la botez.
- Ca orice taina, nunta trebuie sa se oficieze in legatura cu Liturghia. Prin iconomie, este permis sa se faca separat de Liturghie, iar impartasania sa fie inlocuita cu paine si vin, binecuvantate.
Scopul casatoriei este o unire completa intre soti, care sa asigure sfintirea reciproca (I Cor. 7, 14), integritatea familiei prin fidelitate comuna, nasterea pruncilor, ordinea morala a societatii si a creatiei. Semn al fidelitatii si aliantei cu Hristos, casatoria este unica. Este o legatura conjugala indisolubila (Matei 19, 9), o monogamie perpetua. Iisus Hristos a interzis divortul (Matei 5, 13), deoarece impinge la adulter, iar apostolul Pavel vorbeste despre cinstea casatoriei (Evr. 13, 4). Adulterul este pacat deoarece uzurpa fidelitatea unui sot. De asemenea divortul este in contradictie cu indisolubitatea casatoriei. Biserica nu permite recasatorirea. Totusi, ea a admis divortul ca o concesie. Tot prin iconomie, Biserica poate sa accepte, prin pocainta si marturisirea pacatelor a doua si a treia casatorie, dar niciodata a patra. Recasatorirea are totdeauna un caracter penitential (dupa Sfantul Vasile cel Mare, canonul 5, cei recasatoriti nu sunt exclusi de la Cuminecatura, dar trebuie sa se abtina, in semn de pocainta, doi ani). Biserica recomanda vaduvelor sa ramana necasatorite, caci moartea nu rupe unirea dintre soti.
Atat celibatul, adica retinerea de la relatii sexuale proprii sotilor, cat si casatoria sunt legitime din punct de vedere natural si moral. Celibatul, ca si castitatea conjugala, este o recomandare, nu o porunca (I Cor. 7, 5-8). Casatoria nu trebuie sa fie redusa la simpla satisfacere a instinctelor sexuale, nici ca remediu impotriva concupiscentei, care ar fi rea in sine. De asemenea, casatoria n-a fost niciodata justificata exclusiv prin procreatie, nastere de prunc. Casatoria implica nasterea de copii (I Tim. 2, 15), dar ea este mai mult decat aceasta (I Cor. 7, 4-5), adica oferirea reciproca a trupului: << Sa nu va lipsiti unul de altul>>. Sexualitatea lipsita de procreatie, mai ales in caz de sterilitate, nu se cade sa fie condamnata fara a considera motivele naturale si morale.
Refuzul casatoriei pentru motive de confort, lux, libertate, frica de raspundere, ura fata de copii, nu intra in disciplina crestina. Relatiile sexuale cauzale, cu diferite persoane, homosexualitatea, avortul, masturbatia, libertatea erotica in general, toate acestea sunt subiecte delicare care nu trebuie sa fie judecate legalist, fara examinarea constiintei persoanelor in cauza, sub indrumare spirituala si pastorala serioasa.
Cununia se administreaza celor botezati in aceeasi Biserica, ortodoxa. Casatoriile mixte, cu neortodocsii, care se fac fara presiuni din partea altei Biserici, pot sa fie binecuvantate, cu conditia ca sotul ortodox sa continue sa ramana fiu al Bisericii sale si sa lucreze pentru unitatea Bisericilor. In asemenea situatii, preotul trebuie sa consulte episcopul sau: <> (Ignatie Teoforul, Catre Policarp, V, 2).
|
Prima pagina
catolica [22]
