|
Pilula contra descurajarii...
"De aceea, mingiiati-va si intariti-va unii pe altii, cum si faceti in adevar." 1 Tesaloniceni 5:11
Ati observat vreodata un vanzator de ziare mergand prin tren si adunand ziarele pe care le vanduse mai inainte pasagerilor si pe care ei le-au aruncat dupa ce le-au citit? Ma intreb daca ati gandit si voi la fel ca mine, cand, recent, am vazut intamplandu-se asa ceva. Vanzatorul mergea dintr-un compartiment intr-altul, adunand ziarele, netezindu-le putin si aranjandu-le apoi in teancul pe care-l ducea la brat. Bineinteles, am crezut ca avea de gand sa le duca in vagonul urmator, netezite, si sa le vanda din nou, adaugand astfel cativa banuti la castigul sau subtire.
In timp ce ma gandeam ca probabil avea mare nevoie de bani, el a scazut totusi putin in ochii mei, cand mi l-am inchipuit vanzand din nou aceleasi ziare folosite altor clienti. "Fiecare meserie isi are smecheriile ei", mi-am spus, gandindu-ma ca omul trebuia sa aiba un suflet cam meschin pentru a face asa un lucru. Totusi, trebuie sa recunosc ca, pe cand strangea paginile acelea imprastiate, vanzatorul avea o expresie de bucurie pe chip si o lumina in privire, care nu se pot naste intr-un suflet pipernicit. Eu il judecam dupa aparente, doar pe baza unor deductii, din care imi trasesem propriile concluzii.
L-am urmarit pana in celalalt vagon si l-am privit cum aranja si impaturea ziarele acelea. Le-a asezat frumos intr-un teanc, apoi le-a facut sul si le-a legat cu o sfoara. L-am intrebat la ce-i foloseau, si atunci i-am aflat secretul.
"Stiu un batran care locuieste intr-o cocioaba, chiar langa linia ferata, nu departe de aici, mi-a spus el. De ani de zile traieste singur, singurel. Nu are pe nimeni si banuiesc ca zilele si noptile i se par tare lungi. Pana la oras sunt cateva mile bune si, de fapt, nici nu exista drumuri. Ori de cate ori trec cu trenul pe aici, ii arunc un teanc de ziare."
De atunci incoace, m-am gandit de multe ori la ce mi-a spus vanzatorul acela:
"Hei, prietene, multi oameni n-au invatat inca sa traiasca. Pe mine nu ma costa nimic sa adun ziarele astea vechi, dar ele ii aduc multa bucurie si lumina batranului singuratic. In viata, putem castiga foarte mult noi insine, doar facand niste lucruri marunte pentru ceilalti."
Am iesit pe culoar impreuna cu el, pandind casuta si pe batranul cel singur. Bineinteles, acesta era afara, langa calea ferata, asteptand. As vrea sa fi fotografiat chipul batranului, dar si chipul vanzatorului de ziare, in clipa in care ziarele au trecut din mainile unuia in mainile celuilalt. Trenul isi continua drumul prin munti, spre marele Pacific, iar in el se afla un om a carui inima era plina de bucurie datorita unei marunte fapte bune facute in ajutorul unui semen.
Si in tren se mai afla un om care isi spunea ca nu trebuie sa se mai grabeasca sa judece oamenii dupa aparente si ca la urma urmelor, mare parte din bucuria de a trai vine din astfel de marunte fapte bune, facute fara a astepta vreo rasplata.
Sursa: Calatorie in Tara Povestirilor, Louis B. Reynolds, Charles L. Paddock - Ed. "Alege viata", 1999.
Articole Crestine - Copyright (C) 2007.
Republicat cu permisiunea de la
www.articolecrestine.com
si www.intercer.net
|
Prima pagina
catolica [22]
.jpg)
