|
Secvente toponimice referitoare la localitatea Chelinta judetul Maramures
Secvente toponimice referitoare la localitatea Chelinta, judetul Maramures
Satul Chelinta, apartinator actualmente orasului Ulmeni, judetul
Maramures, este asezat la deschiderea dinspre vest a Stramtorilor Ticaului (rest de munti calcarosi), acolo unde incepe cea mai frumoasa lunca a Somesului. Situat in partea sud-vestica a districtului Chioar, a apartinut la sfarsitul sec.X si la inceputul secolului urmator voievodatului lui Menumorut. Ca localitate componenta a judetului Solnocul de Mijloc, s-a aflat, pe tot parcursul evului mediu, sub autoritatea principilor Ardealului.
Prima atestare documentara a satului Chelinta este din anul 1423 sub denumirea ,,Villa Olacallis Gelenczemezeo; asezarea apartinea la acea vreme, familiei Kusaly Iacsy Gheorghe, din cetatea Chioarului. Evolutia toponimica pentru secolele urmatoare este tot de factura maghiara:1462 Kelenchew; 1505 Kelenche; 1540 Kelenchye; 1553 Kelenchee; 1569 Kelentze (forma preluata fonetic in numele actual, din limba maghiara);
urmeaza apoi formele romanesti:1733 Telincza si, mai apoi, Tyelincza. Cert este ca, atat pe timpul dominatiei habsburgice asupra Transilvaniei, cat si a dominatiei austro-ungare, localitatea s-a numit Kelencze. Locuitorii sai, tot timpul majoritatea romani, au numit-o T(y)elinta. Componenta etnica de factura romaneasca a asezarii reiese si din denumirile date variatelor forme de relief a dealurilor, a vailor si a ,,campurilor (pamantul arabil, situat in diferite parti ale localitatii).
Toate acestea exprima o anumita pozitie, forma sau plasare teritoriala.
Dealurile se numesc: Dealul Glodului; Dealul Purcaretului;
Turmatar; Priznel; Dealul Morii; Dealul Mare; Ciungi; Dealul Ingust;
Dealul Viilor; La Prisaca; toate exprima realitati topo-geografice specifice graiului si diferitelor amplasamente teritoriale (Dealul Pietrii-calcaros;
Turmatar- locul in care erau adunate vitele pentru adapat si innoptat; Dealul Viilor- acoperit cu vii aproape in totalitate). Legat de ultimul dintre ele, incepand cu secolul al XVIII-lea, vinul de la Chelinta era la mare cautare in capitala imperiala, Viena.
Paraurile, denumite de catre localnici, vai, cu un curs perpendicular
pe lungimea satului, au de asemenea, nume sugestive: Valea Hotarului; Valea Glodului; Valea Poienitei; Valea Lespezoaia; Valea Purcaretului; Valea Morii; Valea Dealului Mare; Valea Ingustului; Valea Sighiletiului; dupa cum se poate observa, majoritatea denumirilor vailor, sunt legate de acelea al dealurilor, dovada imediata vecinatate a acestora.
Organizarea hotarnica a satului este legata de aceleasi realitati locale. Denumirile mai importante ale acestora sunt: Pe Rituri; Caraseu; Arini; Campul de Sus; Sub Vii; La Balti; La Gloduri; Pitioaia; Braniste; Sesuri; Furnicar; Rachiti; Sighileti; toate exprima particularitati locale delimitate doar de plasarea teritoriala.
Inainte ca oamenii sa inceapa sa-si sape propriile fantani, existau asanumitele fantani obstesti, care erau folosite in devalmasie de catre toti locuitorii satului: Fantana Satului; La Ciurgau; Fantana Pintii; ultima poarta denumirea vestitului haiduc maramuresean Pintea Viteazul, care, dupa ce s-a retras din Muntii Gutaiului, s-ar fi aciuat prin aceasta zona.
Este situata la o altitudine de 670 m si la o distanta de aproximativ 5 km de sat, in padure. Localitatea Chelinta nu a existat dintotdeauna in acelasi areal teritorial, pe parcursul timpului, cunoscand cateva metamorfoze geografice. Conform ,,Istoricului comunei Ulmeni, publicat in ,,Arhivele Statului Baia Mare, preluat dupa Petri Mör (Monografia judetului Salaj), satul a fost asezat la inceput in locul numit ,,La Arini. Era un spatiu teritorial de aproximativ 1 km lungime, intre locurile numite Caraseu si Capul Satului. Valea Purcaretului, care la acea vreme trecea prin mijlocul
satului, neavand o albie regularizata, inundand periodic satul. Fiind intr-o zona mai joasa, era amenintat si de raul Somes, care frecvent isi schimba albia. Aceasta locatie a fost schimbata in cursul sec. al XVII-lea, fie datorita revarsarilor Somesului, fie datorita cresterii numarului populatiei, neincapatoare pe vechea vatra a satului.
In a II-a jumatate a secolului al XVII-lea, vatra satului era localizata in zona ,,Sub Vii si ,,Pe Deal(au avut loc mari defrisari de terenuri, acoperite inainte cu paduri). Zona fiind mai ridicata, oamenii erau mult mai protejati in caz de inundatii; in situatii extreme, exista posibilitatea ca in timp foarte scurt, sa se retraga pe inaltimile din apropiere.
Ultima pozitionare a localitatii este cea actuala, care cuprinde un
teritoriu destul de intins, intre Caraseu si Valea Hotarului (aprox. 4 km), satul fiind mai mult dispus pe lungime, fara a avea prea multe ulite secundare. Stramutarea unei parti a populatiei in zona numita ,,Pe Deal, este consecinta deselor revarsari ale raului Somes, al carui curs nu se afla la mai mult de 500 m de sat.
Chelinta are o situare paralela cursului Somesului. In timpul migrarii
populatiilor migratoare, drumurile erau deseori calcate de acestea, atacand si pradand populatia bastinasa. Astfel, locuitorii au inceput sa defriseze padurile existente pe actualul loc al satului, departandu-se astfel de zona expusa a Somesului; astfel, se puteau adaposti mai usor de dusmani, fiind protejati si de inundatii. In padurile din imediata apropiere, au sapat gropi
care le serveau drept ascunzatori si depozite pentru cereale.
Raul Somes in repetate randuri si-a schimbat albia in detrimentul
hotarului localitatii. Se spune ca acesta ar fi ajuns pana la marginea satului Arduzel; unde ar fi existat o moara de apa ce a apartinut unor nobili din Chelinta (actualmente satul Arduzel se afla la o distanta de cca. 1,5 km de cursul raului Somes).
Configuratia etnica a populatiei s-a schimbat; daca la inceput, marea
majoritate era formata din romani, astazi, etnicii romani sunt paritari cu cei de etnie rroma (primii rromi au fost colonizati aici abia pe la 1895, pe mosia lui Merlas Vasile, un arendas local).
Din punct de vedere confesional, astazi populatia este de rit ortodox (cu exceptia a doua familii ce apartin unui cult neoprotestant); de mentionat ca, pana in anul 1948 cand Biserica Greco-Catolica a fost scoasa in afara legii, locuitorii erau de religie greco-catolica (majoritatea populatiei Tarii Chioarului ramanand totusi in religia ortodoxa).
Repere bibliografice:
1. Matei Ulmeanul, Pagini memoriale, Volumul I, Editura Solstitiu, Satu Mare, 2000
2. Arhivele Statului Baia Mare, fondul Consiliului Popular Ulmeni,
Istoricul comunei Ulmeni
3. Petri Mör, Monografia judetului Salaj, Volumul I-IV, 1901-1904
4. Petru Cotet, Depresiunea Baia Mare in probleme de geografie,
Volumul V, 1957
prof. istorie, Mircea Botis gr. I didactic, masterand
Lic. Teoretic Constantin Noica, Sibiu
pr. stavrofor, Radu Botis
Par. Ort. Rom. Arduzel, MM
culegere text: prof. Sorina M. Botis
(C) Copyright Mircea Botis, Radu Botis 2008
|
Prima pagina
despre-mine [1]
.jpg)
.jpg)
