Articol de pe site-ul credinta-mea.ro
Exista Dumnezeu?
Exista Dumnezeu? Intrebare: Exista Dumnezeu? Exista dovezi in sprijinul existentei lui Dumnezeu?

Raspuns: Exista Dumnezeu? Am gasit foarte interesant faptul ca se acorda atat de multa atentie acestui subiect. Ultimile statistici spun ca peste 90% din populatia lumii de astazi crede in existenta lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totusi, discutia este cumva generata de cei care cred ca Dumnezeu exista in dorinta de a demonstra ca El exista cu adevarat. In ceea ce ma priveste, cred ca discutia ar trebui sa aiba o directie cu totul opusa.

In orice caz, existenta lui Dumnezeu nu poate fi demonstrata sau negata. Chiar Biblia spune ca noi trebuie sa acceptam prin credinta ca Dumnezeu exista: “Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei 11:6). Daca ar dori, Dumnezeu ar putea pur si simplu sa apara in fata intregii lumi pentru a demonstra ca El exista. Insa daca ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinta. " "Tomo" i-a zis Iisus, "pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu inseamna, totusi, ca nu sunt dovezi cu privire la existenta lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, intelegand marimea universului, vazand minunatiile naturii, si frumusetea unui asfintit de soare – toate acestea arata catre un Dumnezeu Creator. Si daca aceste motive nu sunt de ajuns, exista dovezi ale lui Dumnezeu in propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei…”. Exista ceva in adancul fiintei noastre care recunoaste ca viata nu se sfarseste aici pe pamant si ca nu apartinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoastere, insa prezenta lui Dumnezeu in noi si prin noi isi face inca simtita influenta in interiorul nostru. Biblia ne avertizeaza ca, in ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totusi existenta lui Dumnezeu: “Nebunul zice in inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Intrucat peste 98% din oamenii care au trait de-a lungul istoriei pe pamant, din toate culturile, toate popoarele si de pe toate continentele, au crezut in existenta lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie sa existe ceva (sau cineva) care sa fi generat aceasta credinta.

In plus fata de argumentele Bibliei cu privire la existenta lui Dumnezeu, exista si argumente logice. In primul rand, exista argumentul ontologic. Cea mai cunoscuta forma a argumentului ontologic utilizeaza conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu. Se incepe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar ca a exista inseamna mai mult decat a nu exista, si astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie sa existe. Daca Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinta care ar putea exista – insa asta ar intra in contradictie chiar cu definitia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic consta in aceea ca intrucat universul ne arata o conceptie atat de uimitoare, incat trebuie sa existe o Persoana Divina care sa il fi conceput. De exemplu, daca pamantul s-ar situa la numai cateva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi in masura sa aiba viata pe el asa cum se intampla acum. Daca elementele din atmosfera terestra ar avea proportii diferite cu numai cateva procente, orice vietuitoare de pe pamant ar muri. Probabilitatea de aparitie a unei singure molecule de proteina este de 1 la 10243 (adica 10 urmat de 243 zerouri). Pe de alta parte, o singura celula este formata din milioane de molecule de proteine.


Al treilea argument logic cu privire la existenta lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie sa aiba o cauza. Universul si orice exista in el reprezinta un efect. Trebuie, deci, sa existe ceva care sa fi cauzat aparitia si existenta acestuia. In sfarsit in acest sir, trebuie sa existe ceva “ne-cauzat” care sa fi fost sursa a tot ceea ce a aparut si exista. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decat Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut si sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o forma sau alta de norme sau legi. Toti au avut o perceptie asupra binelui sau raului. Crimele, minciuna, hotia si imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu raul. De unde am putea sa avem acest simt al binelui si raului daca nu de la un Dumnezeu Sfant?

In ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune ca exista si vor exista oameni vor refuza aceste argumente clare si de netagaduit cu privire la Dumnezeu si vor crede minciuni in locul lor. Romani 1:25 declara: “caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.” Biblia arata de asemenea ca oamenii nu au nici o scuza pentru necredinta in Dumnezeu: “In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati” (Romani 1:20).

Oamenii isi justifica lipsa credintei in Dumnezeu pentru ca nu ar fi “stiintific” sau pentru ca “nu ar exista dovezi”. Adevaratul motiv este ca odata ce oamenii ar recunoaste ca Dumnezeu exista, ei ar trebui sa recunoasca si ca exista si o relatie de responsabilitate fata de Dumnezeu, si in felul acesta ca au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Daca Dumnezeu exista, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu exista, atunci noi am putea sa facem orice dorim fara sa fie cazul sa ne ingrijoram in privinta judecatii lui Dumnezeu. Eu cred ca acesta este motivul pentru care evolutionismul este atat de puternic promovat de catre atat de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativa la credinta intr-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu exista si toti stim la urma urmei ca El exista. Simplul fapt ca unele persoane promoveaza atat de agresiv necredinta in existenta lui Dumnezeu este de fapt un argument al existentei Sale.

Da-mi voie sa iti ofer un ultim argument pentru a arata ca Dumnezeu exista. Cum stiu eu ca Dumnezeu exista? Stiu ca Dumnezeu exista pentru ca vorbesc cu El in fiecare zi. Nu Ii aud vocea efectiv, prin sunete, dar Ii simt prezenta, Ii simt calauzirea, Ii cunosc dragostea pentru mine, Ii doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut in viata mea si care nu au alta explicatie posibila decat ca sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mantuit si mi-a schimbat viata intr-un mod atat de miraculos incat nu pot face altceva decat sa recunosc si sa laud existenta Lui. Totusi, nici unul dintre aceste argumente nu pot sa convinga pe nimeni dintre cei care refuza sa recunoasca ceea ce este atat de clar. In final, existenta lui Dumnezeu trebuie acceptata prin credinta (Evrei 11:6). Credinta in Dumnezeu nu reprezinta un salt in intuneric, ci este un pas sigur intr-o zona bine luminata unde 90% din oameni deja locuiesc.