|
Utopia multiculturalismului Romulus Dan BUSNEA
Radacina metafizica a raului totalitar care se regaseste cu pregnanta peste tot in lumea de astazi, consta in iluzia ca se poate realiza raiul pe pamant. Astfel, fara o cunoastere profunda prin intermediul credintei, a naturii omului si a raului care bantuie nestingherit prin lume, se ajunge in mod inevitabil, la gandirea prin categorii ideologice, care de care mai absurde, sau de-a dreptul utopice. Manipulati prin mass-media, oamenii incep sa ia in serios idei care, in fapt, devin pretextele unor grupuri de interese care pun mana pe puterea politica si economica, idei maniheiste care impart oamenii in buni si rai. Din categoria celor „rai”, fac parte cei care se opun edificarii paradisului terestru si tocmai de aceea, trebuie contestati, improscati cu noroi de catre societate si anulati din punct de vedere social, sau in cazurile considerate periculoase, chiar lichidati. Dupa cum considera unii dintre cei mai rasariti sociologi ai epocii pe care o parcurgem, marea iluzie ce va continua otravirea cugetelor in societatea post-comunista va fi tot egalitarismul, care are ca principal obiectiv, omogenizarea societatii. Si parca tot mai mult ne infundam in astfel de utopii, uitand mereu de invatatura crestina, iar in crestinism, uitarea e un pacat. Asa cum ne spun teologii, ne-uitarea, constituie o grija ce strabate traditia ascetica, incepand din noaptea tragica de pe Muntele Maslinilor, cand Iisus, le-a spus apostolilor: ,,Ramaneti aici si privegheati impreuna cu mine”. Dar acestia, ,,aveau ochii ingreuiati de somn”... Indemnul la trezire este predominant in viata crestina, o dovada in acest sens, printre multe altele, fiind si comentariul teologului Dumitru Staniloaie, in Filocalia (vol.9): ,,Prin uitare, omul se rupe de trecut si de viitor. Isi reduce viata la clipa de fata. Dar, nehranita de amintirea trecutului si de gandul la viitor, viata clipei se slabeste, trece ca un abur in nimic...”
Dorinta de uitare poate fi fatidica pentru un popor care devine dezinteresat de ce se intampla in jurul sau si punand in umbra trecutul, accepta fara sa treaca prin filtrul constiintei, proiectele fictive ale utopistilor care propaga ideea unei societati ideale si care pana acum, nu au facut decat sa confirme prevederile cele mai pesimiste (vezi totalitarismele de toate felurile care s-au perindat prin istoria lumii). Pentru multi dintre cei cu capul pe umeri, utopia este clar ca n-a murit – ba chiar are din ce in ce mai mare trecere – dar este resimtita de catre acestia tot mai mult ca un pericol, decat ca o promisiune. Relevant pentru cei care inca mai cred ca de la Renastere incoace, s-a mai incercat si altceva decat inlocuirea Eden-ului pierdut cu inteligenta si tehnica umana, poate fi un scurt fragment dintr-o excelenta lucrare a istoricului si scriitorului roman, Lucian Boia, intitulata sugestiv, ,,Pentru o istorie a imaginarului” aparuta la Editura Humanitas-2006: ,,Utopiile apar tocmai in momentul in care teologia crestina este zdruncinata de antropocentrismul renascentist, fapt care a suscitat o noua incredere in puterile omului de a concura cu zeii si a intemeia prin propriile forte o cetate ideala. Atata doar ca optimismul utopic a fost intampinat destul de curand de o serie de critici si obiectiuni. Rand pe rand, posibilitatea de existenta a utopiilor a fost contestata de catre teologia crestina, in special dupa Conciliul din Trento, deci in timpul Contra-Reformei, de catre filosofia rationalista carteziana, de catre empirismul englez si ateismul triumfator ale secolului XIX. Toate aceste critici, s-au soldat cu deturnarea unei parti a genului utopic in dublul sau negativ, in antiutopii. Asa cum utopia poate fi vazuta ca o inlocuitoare a Paradisului terestru, antiutopia este corespondentul paradisului interzis. Calatoriile spre tinuturi distopice, cum sant lumile lui Gulliver, sunt si ele niste initieri ratate, care se soldeaza cu alienarea protagonistilor”.
Deviat de la valorile crestine, omul a visat dintotdeauna o alta realitate, un alt Paradis terestru sau celest, o lume mai buna sau mai altfel, privita prioritar, prin prisma bogatiei materiale. Astfel de teme se regasesc in miturile popoarelor civilizate sau primitive, in majoritatea religiilor si civilizatiilor. Nici lumea politica nu a fost scutita de ele: tema salvatorului providential, a transformarii radicale a societatilor sau chiar a naturii umane, au fost reluate la nesfirsit de ganditorii din toate timpurile. Si astfel, ajungem la o situatie dilematica, generata de doua modalitati divergente de abordare a realitatii: ideologia si utopia. Cumpana dintre ele poate fi greu definita, prezentul fiind incapabil sa decida ce trebuie privit ca ideologie si ce trebuie privit ca utopie. Istoricul Eugen Stancu, scrie in eseul „Science Fiction si Utopie Comunista”, ca, ,,Decizia apartine numai istoriei, ce detine privilegiul retrospectiei si, in consecinta, poate aplica singurul criteriu de clasificare posibil: daca si in ce masura ideile unei epoci sant realizabile. Potrivit teoriei marelui sociolog Karl Manheim, toate discursurile publice, opiniile exprimate in orice fel in spatiul public, formele de exprimare artistica, exprimand punctul de vedere care contine pozitii ale clasei sau claselor dominante, reprezinta ideologie. In opozitie cu acestea, discursul utopic, in viziunea lui Manheim, ,,exprima punctele de vedere ale categoriilor oprimate, ale indivizilor care cauta cai alternative de exprimare. Utopiile aspira astfel, sa devina ideologie. Ce are insa in comun gandirea utopica? Toate utopiile au un caracter implicit critic si implicit sau explicit pragmatic, ele viseaza sau aspira sa transforme realitatea prezentului pe baza unei viziuni imaginative, insa organizate rational, a unei realitati”. Cu alte cuvinte, utopia, in viziunea lui Manheim, este puternic ancorata social si politic, iar aspiratiile si slabiciunile omului nou, sunt ancorate, la randul lor, in falsele promisiuni ale celor care conduc multimile dezorientate, catre haos si dezbinare. Vom cerceta in episodul urmator efectele produse de doua dintre utopiile lumii moderne: comunismul si neoliberalismul.
|
Prima pagina
invatam-sa-credem [34]
