|
Este oare ceva prea greu pentru Domnul
Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Genesa 18:14 pp
In studiul scripturii din aceasta saptamana am ajuns la un episod din viata lui Avraam si a Sarei, care mi-a starnit interesul. Genesa 18, ni-l prezinta pe Avraam in caldura zilei, probabil asteptand racoarea serii, cand in fata lui apar trei straini. Obiceiul vremii, cat si credinciosia lui Avraam, caci un obicei nu este neaparat respectat de toata lumea, il face pe Avraam sa ii primeasca in caminul sau, si sa le ofere ce avea el mai bun. Astfel nu avea niciodata sa regrete ca nu a pus ce avea mai bun inaintea Domnului sau. Cred ca dialogul a purtat mai multe subiecte, si Avraam era din ce in ce mai surprins de cat de mult il cunosteau acesti trei straini, cand unul din ei ii spune lui Avraam ca peste un an, va avea un fiu. Aici episodul devine interesant, caci Biblia ne prezinta o informatie care altfel ar fi fost ascunsa de ochii nostrii.
Nu departe de locul in care se aflau strainii, la usa cortului, probabil ascunsa de ochii celor de afara, statea Sara, care auzind fagaduinta, si aducandu-si aminte ca avea 89 de ani, nu s-a putut abtine si a ras. De fapt nu asa au decurs lucrurile, ci Sara vroia sa rada, sa rada chiar in hohot, dar s-a abtinut si nu a ras, caci nu s-a auzit nici chicot. Dar Biblia imi spune ca ea radea in sinea ei. Mai mult Biblia imi prezinta si gandurile ei, motivul pt care radea in sinea ei.
Vrei sa te pui si tu in locul ei? Ce ai fi facut tu? Care ar fi fost reactia ta, in aceeasi situatie? Dupa regulile societatii de azi, eu poate ca as fi ras in hohot. De unde stiu? Pentru ca privesc la cum tratez multe ale fagaduinte si promisiuni pe care Dumnezeu mi le ofera. Iata cateva motive pentru care Sara radea, privind la ele, ma intreb daca nu ma ascund si eu dupa usa cortului de sub stejarii lui Mamre:
1. Cred ca unul din motive este ca ce auzea suna prea mult a poveste. Ceea ce Domnul spunea, era prea ciudat. Nimeni nu mai auzise asa ceva. In versetul 12, Sara chiar prezinta motivele pentru care ea privea fagaduinta departe de a fi vreodata implinita. Vad lucrul acesta la noi: pentru ca un lucru ni se pare prea imposibil, suntem ispititi sa nu credem, si poate in fata acestui imposibil, ne vine sa zambim, zambim, sau dam glas rasetului nostru.
2. Ceea ce auzea era imposibil din punct de vedere anatomic. Sara avea 89 de ani, Avraam 99. Realitatea era ca mult timp, nimeni nu dorise un copil mai mult decat Sara, o dorinta care nici acum nu se stinse, dar care nu mai putea fi implinita. Acum a ramas doar un vis. Vad lucrul acesta la noi, cand limitam putearea de lucru a Dumnezeului nostru. Cand vedem posibilul doar prin granitele noastre omenesti. Si-atunci cand cineva ne spune ca Cineva, mai are o metoda, ne vine sa zambim, zambim, sau dam glas rasetului nostru.
3. Sara radea pentru ca nu era pregatita sa primeasca fagaduinta. Credea in Dumnezeu, dar nu-l credea pe Dumnezeu. Si aici e o mare diferenta. Caci diferenta consta in a crede ca Dumnezeu poate sa faca orice in jurul tau, dar nu poate sa lucreze in tine. Si atunci cand Dumnezeu e atat de aproape de noi incat ii auzim glasul, ne e teama sa radem, sau chiar sa zambim, si poate doar radem si noi in sinea noastra.
Frumusetea acestui pasaj consta si in faptul ca Dumnezeu corecteaza. Caci Sara e chemata in fata, si Dumnezeu ii spune ca nu are motiv sa rada. La nobila varsta de 90 de ani va avea un copil. Imposibil? Nu pentru Dumnezeu.
Cand vei sta in fata imposibilui, cand lupta din jurul tau, sau lupta cu tine pare fara sfarsit (si daca esti ca mine, te vei afla cam des acolo) adu-ti aminte de o intrebare pe care nu eu ti-o pun ci Tatal Tau Ceresc: Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Si lasa-l pe El sa lucreze, chiar si in tine, si vei vedea ca pentru El, nimic nu e prea greu.
Republicat cu permisiunea de la Benjamin Stan http://www.intercer.net/devotional/index.html
|
Prima pagina
credinta [331]
.jpg)
